După ce a văzut ultimul meci al celor de la NEC, Mircea Rednic a găsit cheia calificării: „Olandezii nu trebuie să respire la București! Trebuie să-i sufocăm.”. Dinamoviștii au intrat pe ultima sută de metri de pregătiri înaintea returului de foc cu NEC.
Un meci de totul sau nimic, care ar putea duce la îndeplinirea primului obiectiv fixat pentru acest sezon, accderea în grupele Cupei UEFA, sau la ratarea lui! Iar în „Ștefan cel Mare”, presiunea se simte în aer și se vede la ședințele de pregătire. La cea de ieri, „Puriul” a pus în mod obsesiv accentul pe două aspecte: presing și jocul dintr-o atingere.
La obișnuitul „5 contra 2”, cei care greșeau erau imediat taxați de antrenor: „Pasați, dacă ați pierdut mingea, nu stați, imediat atacați!”, „Trebuie să dați totul, trebuie să-i sufocăm. Numai așa putem să învingem”. După 90 de minute în care în „Groapă” s-a auzit numai vocea lui Rednic, jucătorii au părăsit terenul în liniște.
Pe fețele lor se putea citi concentrarea și emoția înaintea celui mai important meci din această toamnă. Până la returul cu NEC mai sunt două zile…
Avertisment: intră Collins John pentru meciul retur!
Olandezii se vor putea baza la returul cu Dinamo și pe atacantul Collins John. Vârful în vârstă de 23 de ani a fost împrumutat de la Fulham, însă nu a apucat să debuteze pentru cei de la NEC.
Cauza absenței lui John este legată de o accidentare mai veche, însă chiar și așa, Mario Been, antrenorul olandezilor, este decis să îl arunce în luptă în partida de la București.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER